15/03/2005 Amendamentele propuse la Ordonanta nr. 10/2005, referitoare la Fondul Cultural National
  Ministerul Culturii si Cultelor a organizat astazi, 15 martie 2005, o intilnire cu reprezentanti ai unor ONGuri in vederea finalizarii amendamentelor propuse la Ordonanta 10/2005, cu privire la Fondul Cultural National, care urmeaza sa intre miine in dezbaterea Comisiei de cultura, arte, mijloace de informare in masa si a Comisiei Buget-Finante a Camerei deputatilor.

La aceasta intilnire au participat: Nona Ciobanu & Iulian Baltatescu (Fundatia Toaca), Irina Cios (CIAC), Aura Corbeanu (UNITER), Aurora Kiraly (Galeria Noua), Oana Radu (Asociatia ECUMEST). Ministerul a fost reprezentat de catre Delia Mucica (Secretar general) si Ioana Manolescu (Consilier personal al ministrului).

Discutiile s-au bazat pe propunerile si sugestiile facute in cursul ultimei luni de o serie de organizatii culturale si artisti, si au vizat includerea in propunerea de modificare a ordonantei a celor care tin de lege; propunerile care tin de normele de aplicare vor fi luate in considerare in momentul redactarii acestora, dupa adoptarea legii.

Principalele modificari ce urmeaza a fi sustinute de reprezentantii ministerului in cele doua comisii ale Camerei Deputatilor sint:

> introducerea persoanelor fizice in categoriile eligibile pentru finantare de la FCN;
> introducerea cheltuielilor functionale aferente proiectului intre cele eligibile pentru finantare (fara a se preciza un procentaj maxim; acesta se va introduce insa in normele de aplicare), permitindu-se totodata plata catre regii autonome, companii nationale etc. in conditiile in care aceste cheltuieli sint aferente proiectului (a se vedea art. 30 (3));
> modul de desemnare a Consiliului FCN: Consiliul FCN va cuprinde 11 membri, din care 7 vor fi desemnati de catre ministru pe baza propunerilor facute de operatorii culturali si asigurind reprezentarea tuturor domeniilor culturale. S-au precizat totodata atributiile principale ale Consiliului, respectiv stabilirea strategiei si a prioritatilor de finantare ale FCN, precum si numirea membrilor comisiilor de evaluare si selectie (ambele prin consultare periodica cu operatorii culturali).

In ceea ce priveste propunerea de infiintare a unui fond de mobilitate, Ministerul Culturii si Cultelor isi propune constituirea unui asemenea mecanism, aflat direct in administrarea sa, prin care sprijinul pentru calatorii sa fie acordat pe baza unor sesiuni periodice.

Va tinem la curent cu rezultatele acestui demers indata ce ele vor fi cunoscute.

Consultati extrasele din Ordonanta nr. 10/2005 relevante pentru domeniul cultural in baza de date "Legislatia Culturii in Romania".
< inapoi