
Policies for Culture - parteneriat in elaborarea politicilor
culturale in sud-estul Europei este un program-cadru regional al Asociatiei
Culturale ECUMEST (Bucuresti) si al Fundatiei Culturale Europene (Amsterdam),
activ din anul 2000. Scopul sau este de a contribui la eficientizarea
politicilor culturale in intreaga Europa de sud-est, prin incurajarea
unui proces participativ in conceperea, implementarea si evaluarea acestora.
Policies for Culture (PfC) a dezvoltat pina in prezent o platforma de
peste 500 de organizatii din regiune (ONGuri, autoritati publice la
nivel national, regional si local, universitati si institute de cercetare,
institutii cu profil european, reviste si ziare culturale etc.) si a
dat nastere programelor PfC Plus (adresindu-se altor tari
precum Slovacia sau Turcia) si CPEG Cultural Policy Education
Group.
CONCEPTIE SI OBIECTIVE
Programul este structurat in jurul unui parteneriat tripartit intre
societatea civila, executiv si legislativ, in procesul de elaborare
si implementare a politicilor publice in sectorul cultural. Programul
se intemeiaza pe recunoasterea faptului ca politicile publice din domeniul
cultural pot avea un impact durabil doar in masura in care diversii
actori pe care acestea ii vizeaza direct participa la formularea lor.
Accentul este pus pe gasirea unor canale de comunicare intre cele trei
nivele (care nu si-au format inca obisnuinta de a interactiona) si,
de asemenea, pe incurajarea elaborarii in parteneriat a politicilor
publice din domeniul culturii prin cresterea capacitatii sectorului
cultural independent de a-si exprima opiniile. In acest scop, Policies
for Culture angajeaza decidentii in plan politic si sectorul cultural
din Europa de sud-est intr-un important proces de reflectie asupra politicilor
culturale locale si nationale. Toti actorii implicati sint incurajati
sa traduca dezbaterile politice curente in actiuni concrete care vor
contribui la o consolidare sustinuta a sectorului cultural din regiune.
DOMENII PRINCIPALE DE ACTIUNE
· Actiune practica
Din anul 2000, Policies for Culture a facilitat dezvoltarea si a sustinut
implementarea unei varietati de initiative locale care au avut ca scop
sa transforme teoria in actiuni concrete, sub forma unor proiecte de
actiune. Vizitati pagina de internet a PfC pentru detalii asupra acestor
proiecte AICI.
· Analiza si cercetare
Nevoia de cercetare in domeniul politicilor culturale a reprezentat
un subiect recurent in diversele activitati ale programului din ultimii
patru ani. In regiune exista in prezent o ruptura intre sectorul cercetarii,
pe de o parte, si decidentii in plan politic si administratia publica,
de cealalta parte. Aceasta stare de fapt conduce adesea la decizii arbitrare.
De asemenea, in intreaga regiune se simte acut necesitatea cercetarii
independente in evaluarea politicilor si a impactului acestora, precum
si necesitatea utilizarii rezultatelor aduse de cercetare ca fundament
in luarea unor decizii de calitate in domeniu.
Incepind cu 2004, Policies for Culture a abordat in mod specific acest
domeniu prin initierea unui Task Force dedicat cercetarii in domeniul
politicilor culturale. Vizitati pagina de internet a PfC pentru detalii
asupra acestei initiative AICI.
· Informare si documentare
Policies for Culture are ca scop sa cuprinda circuitul de informatii
din domeniul politicilor culturale si expertiza dobindita la nivel regional
(si dincolo de regiune) prin dezvoltarea si cresterea accesului la o
diversitate de rapoarte, publicatii si alte (re)surse de informare.
Vizitati pagina de internet a PfC pentru consultarea publicatiilor AICI.
RETEAUA POLICIES FOR CULTURE
Programul se intemeiaza pe o serie larga de parteneriate regionale si
europene cu operatori culturali, artisti, autoritati culturale locale
si nationale, administratie, parlamentari, mass media, universitati,
centre de cercetare culturala si politica, experti in domeniul politicilor
culturale si institutii politice europene. Vizitati pagina de internet
a PfC pentru detalii suplimentare AICI.
DINCOLO DE EUROPA DE SUD-EST
Incepind cu anul 2004, Policies for Culture incearca sa promoveze si
sa faciliteze initiativele de parteneriat in elaborarea politicilor
culturale in tari din afara regiunii sud-est europene, incluzind Slovacia,
Ucraina sau Turcia. In sud-estul Europei, programul este coordonat de
catre Asociatia ECUMEST, in vreme ce initiativele de cooperare din exteriorul
regiunii sint coordonate de Fundatia Culturala Europeana, care ramine
principalul finantator al acestui program-cadru. Vizitati pagina de
internet a PfC pentru detalii suplimentare AICI.
Pentru informatii suplimentare despre activitatile curente din cadrul
programului vizitati: www.policiesforculture.org.
|